Oficial exist…
… se dedică tuturor prietenilor pe care i-am dezamăgit.
Îmi cer scuze c-am fost, îmi cer scuze că sunt,
Îmi cer scuze că știu și-mi pare rău c-am să fiu,
Îmi cer scuze că uneori sunt trist,
Îmi cer scuze și-mi pare rău de voi.
Probabil acest articol nu va fi citit niciodată de persoanele care ar trebui să-l citească, sper că măcar cei care îl vor citi vor depăși aceste probleme, cum zicea Chirilă:
„cu fiecare despărțire, o stea din cer se va desprinde, iar eu voi ști că ați făcut greșeala mea…” Orice nu s-ar întâmpla și orice nu ar fi, oamenii trebuie să rămână, oameni, și nu există nimic mai slab pe lumea aceasta de cât oamenii care nu pot
accepta înfrângerile… șut în fund… pas înainte… șut… pas… șut… pas…
Când eram „mic și prost”,(vorba lui Marius) am scris ceva, se numea umbre (recomand să citiți), dacă eu, tu sau vecinu-miu scapă de acest ciclu înseamnă că dezamăgim, dacă eu, tu sau vecinu-miu devenim fericiți – dezamăgim… Prieteni?!…
Doare că de cele mai multe ori pseudo rebelitatea asta se rezumă doar la show-uri ieftine și spălare de rufe în PMAN. Dar se mai întâmplă, capul sus, un călduros „Fuck off”, un dulce „dute-n kzdms” și un amical „noroc și sănătate”. Viața merge mai departe, azi un cinzeac, mâine un ceai, poimâine o bere, o cafea, o.. o… o.. un… o… interesantă chestiuță viața asta. Vă mulțumesc pentru că îmi amintiți că exist… Vă mulțumesc pentru că sunteți cei mai apropiați „băi”… Vă mulțumesc pentru că sunteți…
Dedicație:
Blog de nebunici 