Archive for the ‘ Proză ’ Category

Mi-e frică de marea neagră…


Mi-e frică!

Mi-e frică!

Mi-e frică!

Ieri am fost la spectacolul pe care Vica l-o văzut când o fo premiera și după nu-și putea aminti despre ce a fost. Mi-e frică de marea neagră, în sala mică, Valeriu Cupcea îi zice pare-mi se, cu Diana Decuseară pe post de unică actriță, unica, unică și o tonă de replici, o tonă de emoții și o mulțime de subiecte abordate.

Mi-e frică de marea neagră e piesa care te lasă cu temă pentru acasă, e piesa care te răscolește încă vreo zi – două după vizionare, e piesa care merită de privit.

Să o privești e simplu, uite se mai joacă azi, 29.09.10(încă 11 zile până la apariția unei noi constelații), te duci cu 25 de lei la casa teatrului Eminescu și zici: vreau bilet la Mi-e frică de Marea Neagră, dai 25 de lei, primești un bilet, fără loc, fără rând. Sala mică are avantajul de a împreuna pe noi și pe ei(în cazul nostru doar ea) simți actrița cum respiră, o simți.

Acu mă duc la lecții, să le povestesc și ciuvașilor din grupă despre experiența mea și mai vorbim 😀

Apropo, nu găsesc nicăieri cine o scris piesa… șineva m-ajiută?

later edit: kaolin ms 😀

Sulina, Sulinieni, Sulițeni, Sulițanî


După cum m-o-nvățat prima-nvățătoare, compunerea are trei părți și le zice lor: Introducere, Cuprins și Încheiere, eu azi scriu o compunere, deci voi aplica cunoștințele mele din clasele primare.

Preludiu.

2010, 2010, probă, probă, wtf?! unde mă aflu?! ce-i cu fețele astea?! ăăă… și tu?! ăăă… și eu?! da da, era prin TeleRadioMoldova, concurs Ars Adolescentina 2010, secțiunea recital, mamă, ce tare sunt, se făcea că am ajuns și eu la RRRRRRRRRRRRRadio! se făcea mai apoi că în circumstanțe neilucidate până în prezent am fost declarat/încoronat și am obținut astfel o călătorie(aproape) gratuită în țara mumă, țara mumă?! ăăă… da 🙂 România(hUNIRE! hUnire! prietenii știu de ce). Mai trec câteva zile(bune) și sunt anunțat că plecăm chiar în această vară la mare. Listă de bagaje, cumpărături, bagaje, drumuri și uite-mă ajuns în Gara de Sud(punctul de plecare), ăăă nici o față cunoscută, hmm, wtf?! până iau o bere apare Artur(al doilea câștigător sau primul, uatever, celălalt câștigător), beau juma de bere mai apar câteva fețe cunoscute și uite-așa cu fiecare picătură tot mai multe, berea s-a terminat exact când se umpluse autocarul, ei erau mulți, noi jumate dintre ei. Avea să remarc o săptămână mai târziu că aparențele sunt mai mult de cât înșelătoare și că cei 20 de camarazi de drum, ostili la prima vedere mi-o devenit tru frănzi(true friends). Dureri de fund și de tot ce vrei, pentru că drumul până în Galați(și apoi Tulcea) a durat fooooooooarte mult, plus vreo 4 ore cu vaporul ăăăă o fo dur, foarte dur, dar a meritat indeed. Apropo primele contacte 🙂 o început să apară în Galați, luând amploare pe vapor.

Cuprins.

Am coborât de pe vapor, uhh și priveam ca boii la, khm khm și priveam deasemenea holbați la turma de oițe care se năpusteau spre vaporul de care noi tocmai scăpaserăm, o săptămână mai târziu aveam să-i înțeleg/înțelegem.

Sulina îi oraș sat, mai mult sat, are magazin mixt și magazin nemixt, mixt chiar îs două, în unul este înghețată, în altul maiouri cu Children of Bodom și suvenire.

Sulina are faleză și are plajă, are pescari, are țigani care se ocupă cu rent a bike și au biznăsmeni gen Mama și Maria 🙂

Sulina are indicatoare(1,2,3) și fără a mă teme că greșesc voi spune că în Sulina și în Chișinău îs cam tot atâtea indicatoare, doar că Sulina fiind abia cât un kvartal din Centrul Chișinăului.

Sulina n-are gopi(jali) și Sulina n-are șoferi de maxi taxi care opresc la fiecare poartă și chiar dau înapoi dacă e nevoie. Sulina n-are gunoi pe străzi, cu excepția hârtiei de la înghețată pe care am aruncat-o eu jos, în semn de protest pentru că mersesem vreo 500 de metri fără a da de o urnă.

Sulina multe n-are și multe are(de exemplu graffiti cu prodigy). Sulina îi frumoasă și de jos și de sus. Sulina îi Sulina.

Amu despre noi. Din rând nou și din alineat cu literă mare. Noi devenisem vreo 200, tabăra Sulina, verde cu galben cu teren de baschet afară și mese pentru tenis pe holul de la intrare cu cantină și cu wi-fi doar pe scări și la masa de-afară.

Noi ai noștri eram mai puțini, grupați în pațani și padruge, 8 aici, 8 acolo, plus încă vreo câțiva pe acolo și dincolo, tolea era cu noi, da nu chiar, dar oricum big thnx pentru debate-uri și momente turbate și râsete până la lacrimi.

Ai noștri, ai noștri eram Ion(EU-Nicu), Vitea(Silenzio-Vitalie), Danil(Dan), Vladislav(Vlad-Vlăduț), Costea, Minoru(Artur), băiatu cu maiou galben(Valentin), tax îs șepti. Și din sexu slab Copchilu(Iulia), Aliona, Valeria, Victoria*2, Elena*2 și Mihaela, Sașa(Alexandra), plus mai erau Mekoleta, Artur, Diana, Mircea(Rodica), Iulia, tanti Zina și uff, greu exercițiu de memorie, încă vreo 3, da s mă tai nu-mi amintesc numele.

Nu descriu fiecare zi, pentru că aici un roman în 10 volume nu ajunge, începând cu marmelade și terminând cu dezbateri începute de la obama și terminate cu Dostoievski și Eminescu(găsește logica și firul dezbaterilor). Am să mă rezum la ce îmi amintesc acum repijor.

Marea. Era ciudată, cu nivel pân la genunchi vreo câteva sute de metri și după asta normal, cu valuri mari sau valuri lipsă, cu pești, fără meduze și cu licurici noaptea.

Cerul era mmm.

Nisipul era fierbinte.

Oamenii erau fericiți.

Eu eram bronzat.

Sulina e atât de sălbatică, încât mă tem că descrierile mele au putea să creeze o impresie greșită despre acest loc minunat, deci plecați acolo și minunați-vă, berea-i scumpă, da bună 🙂

Acum trecem la partea cu mulțumirile și peredaiu privet vsem kto menea znaiut.

Mulțumesc în primul rând Doamnei Zina Izbaș, pentru organizare, griji și nevoi.

Urmează mulțumiri pentru echipa Mafia, unu pentru că mi-ați explicat regulile și chestiile, doi pentru că m-ați acceptat, mulțumesc în special lui Vada(prietenii știu de ce).

Și mulțumesc organizatorilor, administrației și bucătarilor de la Tabăra Sulina.

Amu opinionu meu despre fiecare din voi, dacă cineva vrea să scrie abaut mi, aveți la dispoziție comentariile.

A s ncep cu Vlad, pe care unii l-au crezut prof, alții nuș ce, da eu l-am văzut ca pe un mujîk talkovîi, el e unicul care o înțeles că poți bea și dimineașa pe nemâncate bere, mai corect știa despre asta. Făcut plăcere să fiu alături de tine o săptămână, poate ni se mai intersectează cumva căile. Tot aici scriu și despre Sașa. Om Om, peadivaratelea, înțelegătoare și fără supraaprecieri, fraza care m-o rupt o fost @vlad umblă ca un îndrăgostit, dar eu credeam că am trecut deja de faza asta(n.r. șepti ani împreună)@

Urmează Vitalie, noi vizual ne știam, Spiritu românesc, Zimbru, s-o dovedit că el îi mai ciotkos de cât credeam eu, a s mai colaborăm noi, doar că mai întâi vreau să aflu dacă marmelada ceia îi TOT a ta? Thnx pentru ajutor la karaoke și pentru idee în primul rând, interesant s primește mafia s joci cu tine, păcat că nu am nimerit în duet.

Dan a.k.a. Vadicika, datorită lui grupul nostru nu depășea limitele, băiat ascultător și încerca împreună cu Artur să ne educe și pe noi, cei mai recidiviști și fără frică, big thnx înger păzitor, eu totuși am vrut să mă scald, yes I can 🙂

Costea(primu din dreapta), bilot, bilot, bilot =)) așa de atent în timpul bilotului și așa de frumos vorbește când îi mafia 🙂 dansează tare yummi, concurență serioasă, da eu nu-s gelos. Faza cei mai tr00 e cum el nu vtîknește când cineva spune bancuri, chiar elementare, și după vreo câteva minute începe a râde.

Artur, el îi mai cuminte decât Dan, are idei preconcepute pe tema băut/fumat/… păcat că în 2-3 ani se vor spulbera toate. Da treb și puritani, uatever minoru era, cred unicul(valentin și tolea fac excepție) pentru care marea/plaja nu era echivalentă cu bere.

Valentin, a reușit să mă facă să-mi schimb părerea despre el, creată după Ars Adolescentina, oricum spune minciuni cu tona și bancuri la care râde doar el, da așa-i el. Deputat în Parlamentul Tinerilor 🙂

Fetili cochetili.

Elena M. și Victoria tricolor naiz girls, feti model, uneori prea model, viața-i grea, tre de toate să faci(aproape) și uneori să fii foarte curat îi dezavantaj. păcat.

Aliona. Deosebit nuș cum omulețul ăsta. Retras uneori, foarte deschis alteori, open minded și fără idei preconcepute și diferite stereotipuri despre fete/băieți/viață/plăceri.â

Copchilu, rjunemagu. Copchilu, tu rupi și cu asta totu-i spus.

Elena P. deputatu =)) prima ce îmi apare în ochi asta-i discoteca 😀

Valeria, medicu din mafia 🙂 echilibrată, cred că se controlează bine, se poate reține dacă trebuie, se poate degaja dacă treb. plăcut și călduț omuleț.

Mihaela(prima dreapta), așa și n-am înțeles ce avea/are contra mea, uatever făcut plăcere să fim în același grup.

Încheiere.

Acestea fiind spuse închei pledoria mea despre săptămâna petrecută la Sulina, departe de a fi relatat despre toate cele întâmplate acolo, dar detaliile sunt pentru personajele principale, iar ele le știu din prima sursă, de la locul faptelor.

Roman despre nu știu cine. Roman nu despre eu.


De azi n-am să mai fiu rău, de azi nu mai beau, nu mai fumez, nu îmi mai înșel nevasta, nu mai vorbesc prostii, de azi voi ofei locul bătrânilor, de azi nu voi mai fi mereu revoltat, de azi voi sta cu capul plecat… de azi nu voi mai fi eu, de azi voi fi nu știu cine.

Roman despre nu știu cine.

Roman nu despre eu.

[…]„Alarma! Alarma! Fugiți! Fugiți!”. Botezatu Andrei Vasile stătea înmărmurit și privea dulapurile din cabinetul său.[…]

Introducere.

Botezatu Andrei Vasile e născut pe 18.08.1978, în localitatea Iabloana, raionul Glodeni. Zi de zi face naveta Peresecina – Chișinău. Îl leagă de Chișinău postul de lucru, îl leagă de Peresecina – familia.

Ce a fost diferit în acea zi de joi? Păi, nimic, cu excepția alarmei care s-a auzit pentru prima dată în această clădire. Andrei era funcționar public, muncise foarte mult pentru a obține acest post.

După ce a absolvit școala din satul natal, a urcat în autobuzul care de trei ori pe săptămână ține cursul spre Chișinău(Miercuri, Vineri și Duminică) și pornește exact la ora 11:10, ora la care Ionescu Maria Dumitru(Tănase – familia de domnișoară) a adus-o pe lume, la maternitatea nr.2 din Chișinău pe Mihaela, cea care peste ani avea să devină mama copiilor lui Andrei. Autobuzul făcea 3 ore până în capitala cu cer albastru, soare galben și copaci verzi. Andrei știa de mic copil ce vrea să devină, însă mare i-a fost mirarea când a aflat că la universitate nu mai pregătesc piloți pentru aviația civilă, enervat la culme a ales o facultate fără a se uita, a nimerit PEDOLOGIA, mai târziu a aflat ce e asta și a fost nevoit să schimbe facultatea, pentru a îndeplini măcar un scop în viață. Trebuia să ajungă Om cu „O” mare, așa îl învățase în familie, cei 7 ani de acasă l-au pregătit pentru viață și i-au infiltrat în minte ca prim scop: să ajungă Om cu „O” mare. A făcut dreptul și imediat după absolvire i-au oferit un post în Ministerul Justiție. I-a fost greu la început, dar a depus mult efort, a fost promovat și din acest motiv nu putea renunța la acest post de muncă, din acest motiv făcea 5 zile pe săptămână naveta.

De Peresecina îl leagă Mihaela Ionescu, născută la 11.09.80 și devenită Mihaela Botezatu la 03.03.03. O cunoscuse pe când avea vreo 20 de ani, la teatru, lacrmile ce curgeau din ochii lor, le-au unit pentru vecie inimile și sufletele, de atunci, cei doi merg la teatru în fiecare stagiune pentru a privi piesa „Visul unei nopți de vară”.

Soții Botezatu au trei copii, Alejandro și gemenii Marimar și Jose, telenovele tinereții nicidecum nu părăseau mintea tânărului cuplu, astfel ei au memorat pentru totdeauna aceste prenume acordându-le copiilor lor. Alejandro era fiul cel mare, mândria tatei, era clasa întâi și toate rudele se minunau de dragostea față de carte a lui Alejandro, la acea vârstă el dorea să devină polițist. Marimar și Jose doreau doar jucării, dulciuri și înghețată, încă nu-i interesa ce drum vor apuca în viață.

În dimineața zilei de 8 aprilie, deșteptătorul nu a sunat, uitaseră stăpânii să schimbe bateriile, din acest motiv Domnul Botezatu a ratat micul dejun, horoscopul de la ora 7 și autobuzul de la 7:30, la chioșc nu a găsit nici o gazetă în care horoscopul iar fi fost favorabil, dar și-a continuat drumul fără a dispera spunând în gând: „nu cred în horoscop, nu cred în superstiții”, cu referire la pisica ce tocmai îi tăiase calea.

Ajuns într-un sfârșit la locul de muncă cu o întârziere de doar 15 minute, Andrei a scăpat doar cu o mustrare ușoară. Fără a anticipa ce avea să urmeze a intrat în cabinetul său și a început lucrul.

Un munte de documente așteptau în liniște să fie mângâiate de blânda privire a domnului Botezatu, era o procedură tradițională, rutina zilnică, însă azi erau mai multe de cât de obicei, din acest motiv a rămas în cabinet și în timpul pauzei de masă, pentru că avea planificate două întâlniri pentru după amiază și trebuia să reușească. Îi mai rămăseseră vreo trei-patru hârtii atunci când s-a auzit acel sunet ciudat, ciudat pentru că era o premieră, nimeni până atunci nu-l mai auzise, poate doar instalatorii, preț de câteva minute domnul Botezatu a rămas neclintit, i s-a mișcat puțin capul doar când a auzit vocea lui Ion Moftei, portarul, care fugea pe hol și striga: „Alarma! Alarma! Fugiți! Fugiți!”

[tu bi continued]

%d blogeri au apreciat asta: