Frățică uite azi mi-am propus să dezbat un subiect mai delicat. Vorbim despre cultură, mai exact despre teatru, artă teatrală, performance art, grecia antică, roma antică, Renaștere, despre Moliere, despre Hamlet, despre Shakespeare(mamă, am scris cuvântul ăsta fără greșeli din prima), despre paradigme culturale, despre Camus, despre post-modernism, despre Ionescu, despre evoluția sau degradarea teatrului, toate vis-a-vis de perioada istorică corespunzătoare lor și toate văzute prin ochii mei.

Necesitatea tratării acestui subiect izvorăște din repulsia unora față de ceea ce înseamnă astăzi artă, luând ca exemplu concret teatrul.

Voi începe prin a scrie foarte clar și scurt, ceea ce avem acum este o trecere la un nou nivel, iar trecerile la un nou nivel, altfel zis schimbările mereu au fost întâmpinate de mase negativ. Post modernismul de astăzi reflectă foarte bine și calitativ ceea ce avem noi astăzi în societate.

Dar acum să o iau de la început, utilizez doar cele reținute la lecțiile de literatură română și universală.

Apoi uite, dacă mă gândesc bine, primele idei de dramaturgie, puse și în practică apar în Grecia Antică, Sofocle fiind unul din reprezentanți. Ce scria Sofocle, apoi uitași stimași anti-postmoderniști, ar trebui să fiți și contra primelor piese de teatru, Sofocle scria tragedii, despre tot ce îl înconjura, despre probleme, despre ciuma care răpea femei și copii șiu bărbați, el nu era romantic și era departe ca stil de Romeo și Julieta. Nu în toate piesele femeia era tratată ca o regină… În Roma Antică era some shit.

O venit epoca medievală. Cu probleme sociale, cu farse și înșelăciuni, cu moralitate, cu piese despre rolul soției în societate.

Urmează renascentismul, cu comedii, cu Shakespeare, cu Cervantes, romantism, mrr mrr, miau miau, cu drame, de ce? pentru că era exact perioada în care căsătoriile se făceau din interes și nu din dragoste, Romeo și Julieta apar în sec. 18-19, cunoscut și ca perioada teatrului romantic, …

Urmează naturalismul ș-apoi perioada contemporană, expresionismul, fiecare cu ideile sale, iar regizorii evident puneau în scenă ce scriau scriitorii vremii.

Uite așa ajungem în prezent și dăm peste post-modernismul ăsta neacceptat de contemporanii noștri și îndelung criticat, dar postmodernismul are și el frumusețea lui și evident următoarea generație va striga, ehh ce bun era postmodernismul dar nu ca xxx curentul ăsta vulgar și nu mai știu cum. Așa-i treaba cu melancolia și nostalgia aceasta. Think deep and be open minded, artă nu-i doar acolo nu dorim să o vedem. Și actrița dezbrăcată la finalul piesei e o idee și nu pornografie, iar domnița semigoală ce pozează în mijlocul Chișinăului nu e o târfă, ci e modelul unui fotograf care dorește să exprime ceva prin această poză conceptuală.

Apropo. Artă?! sau destrăbălare?! pictură de Renoir.